Stil clasic vs. stil modern intr-o amenajare de interior

Este esential ca amenajarea de interior sa reflecte personalitatea beneficiarilor, de aceea una dintre primele (si cele mai importante) discutii dintre un beneficiar si un designer de interior este despre stilul de amenajare. Chiar daca nu are deloc cunostinte despre domeniul amenajarilor de interior, orice persoana inclina in mod natural catre un anumit stil: stil clasic sau stil modern.

Amenajare de bucatarie in stil clasic realizata de UGinteriors pentru un apartament din Bucuresti
Amenajare de bucatarie in stil clasic realizata de UGinteriors pentru un apartament din Bucuresti

De-a lungul timpului, stilurile au evoluat si s-au rafinat, impartindu-se in diferite categorii si chiar fuzionand in zilele noastre. Principalele delimitari insa se fac intre stilul clasic si stilul modern intr-o amenajare de interior.

  1. Stilul clasic

Este un stil de design interior rafinat, bogat in detalii si ornamentatii, regasite atat in mobilier cand si in decoratiuni si accesorii, imprimeuri, texturi. Un mobilier in stil clasic va avea o forma sculpturala, fiind ornamentat si finisat minutios. Decorat cu elemente vegetale sau nuante sofisticate de auriu, un mobilier clasic ofera o personalitate pronuntata spatiului.

Amenajare de bucatarie in stil clasic realizata de UGinteriors pentru un apartament din Bucuresti
Amenajare de bucatarie in stil clasic realizata de UGinteriors pentru un apartament din Bucuresti

Mobilierul clasic este realizat din lemn masiv (care permite procedee ca sculptarea si incrustatia) si are o forma ordonata, simetrica – echilibrul este principalul principiu al unei amenajari in stil clasic. Mobilierul este de multe ori pozitionat in jurul unui punct focal – un living in stil clasic, de exemplu, poate include un semineu.

 

Amenajare de living in stil clasic realizata de UGinteriors pentru un apartament din Bucuresti
Amenajare de living in stil clasic realizata de UGinteriors pentru un apartament din Bucuresti

Materialele folosite intr-o amenajare clasica sunt naturale, in culori neutre, odihnitoare, tapiteriile si textilele elegante, somptuoase, fiind un alt element regasit intr-un interior clasic.

Tapiteria canapelei, texturile draperiilor si accesoriile se incadreaza in stilul clasic prin eleganta si pretiozitate
Tapiteria canapelei, texturile draperiilor si accesoriile se incadreaza in stilul clasic prin eleganta si pretiozitate

In amenajarile de interior contemporane, intalnim un stil clasic reinterpretat – este un stil care pastreaza eleganta si rafinamentul stilului clasic, cu detaliile si formele specifice acestuia. Intr-o amenajare in stil clasic reinterpretat formele pot fi insa „innoite”, modernizate, creandu-se fuziunea dintre vechi si nou. Finisajele vopsite in nuante moderne, inovatoare, ca nuantele metalice de auriu sau argintiu, uneori patinate, sunt o alta caracteristica a acestui stil .

Scaunele si portiunea de perete auriu din aceasta amenajare UGinteriors sunt o aluzie discreta la stilul clasic
Scaunele si portiunea de perete auriu din aceasta amenajare UGinteriors sunt o aluzie la stilul clasic
  1. Stilul modern

 O amenajare in stil modern exprima precizie, simplitate, minimalism. Stilul modern de amenajare se potriveste interioarelor de mici dimensiuni, liniile sale curate amplificand vizual spatiul. O amenajare de interior moderna evita accesoriile si decoratiunile excesive si foloseste o paleta cromatica neutra, de obicei culori existente in natura. Texturile folosite nu incarca si pot fi inserate asimetrii in mobilier si plan.

Texturi naturale de bambus, intr-o amenajare UGinteriors pentru un apartament din centrul orasului Bucuresti
Texturi naturale de bambus, intr-o amenajare UGinteriors pentru un apartament din centrul orasului Bucuresti

Un mobilier in stil modern exploreaza formele geometrice pure – patrate, dreptunghiulare, rotunde, insa mereu cu suprafete curate, fara elemente vizuale sau detalii.

Mobilier cu forme simple si curate, intr-o amenajare UGinteriors pentru un apartament din centrul orasului Bucuresti
Mobilier cu forme simple si curate, intr-o amenajare UGinteriors pentru un apartament din centrul orasului Bucuresti

Printre celelalte stiluri de amenajare de interior existente, amintim stilul rustic, shabby chic, retro, eclectic, industrial, contemporan etc

Diferenta dintre stilul contemporan si stilul modern in design interior este ca o amenajare in stil contemporan poate insera si linii curbate, mobilier personalizat, unicat, pete de culoare vibranta, curajoasa. De asemenea, spatiul nefolosit, ramas liber, este considerat intr-o amenajare cu design contemporan la fel de important ca obiectele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Are you a robot? *